Începuturi

Istoria Petromidia a început în urmă cu peste 40 de ani.

Istoria Petromidia a început în urmă cu peste 40 de ani. Se spune că amplasarea combinatului de la Năvodari a fost decisă abia după un survol cu elicopterul. Atunci, responsabilii vremii au hotărât că actuala poziție a Petromidiei este perfecta, pentru că îndeplinește toate condițiile: apropiere de mare, de o localitate care putea fi dezvoltată și spațiul vast pe care se putea întinde.

Nu este de mirare că Năvodariul, la început doar o așezare mica, formată în special din pescari și crescători de animale, a avut o ascensiune fulminantă în timp. La începutul secolului XX număra 500 de locuitori, apoi populația a crescut în 1975 la 7.000 de locuitori.

Explozia demografică a avut loc în anii ’80, când în Năvodari trăiau deja 26.000 de oameni, iar în prezent, vorbim despre unul dintre cele mai importante orașe din Dobrogea, cu 40.000 de locuitori.

La mijlocul anilor 1970, în zonă era, practic, o mlaștină. Puțini știu că din suprafața totală de 480 de hectare pe care o ocupă Petromidia, 37 de hectare au fost recuperate din mare. Primul ţăruş a fost batut la 9 iulie 1976. S-a muncit mult la asigurarea stabilităţii terenului de sub Petromidia, astfel că întreaga construcţie rezistă la un cutremur de nouă grade pe scara Richter.

Lucrările la combinat au durat 13 ani si circa 5.000-6.000 de oameni au lucrat pentru ridicarea acestei rafinarii.

Momentul adevărului

1979 este anul despre care toți își amintesc cu drag. În luna iunie a fost dată în folosință prima instalație din rafinărie: Distilarea Atmosferică. Astăzi, Petromidia numără nu mai puțin de 19 instalații principale care, împreună, conturează cea mai mare rafinărie din România.

Veteranii platformei își aduc aminte mereu cu emoție de primele zile, de primele încercări și de primele rezultate notabile. Ei sunt și cei care au fost martori la evoluția fulminantă a rafinăriei, de la o singură instalație, la una dintre mai importante rafinării din regiunea Mării Negre.

Intenția din acea vreme a fost aceea de a dezvolta o întreagă industrie pe verticală: textile, petrochimie, cauciuc, lacuri și vopseluri, îngrășăminte chimice, iar toată această dezvoltare urma să aibă ca referință petrolul.

Detalii interesante

  • Pentru a se asigura forţa de muncă la început, au fost transferaţi la Constanţa salariaţi din complexe similare din toata România.
  • Deplasarea în incinta combinatului se făcea pe jos, cu bicicletele personale sau ale platformei, vreo 200 la număr.
  • Primul calculator Felix s-a văzut prin 1985, iar prima legătură la Internet a avut-o directorul comercial în 1992.
  • Platforma este înconjurată de un zid subteran, lat de 80-100 centimetri şi cu o înălţime de 4,5 metri care are rolul de a reţine urmele de produse petroliere care, accidental, se pot înfiltra în sol, evitându-se migrarea în mare sau lac.
  • Pentru menţinerea nivelului constant al pânzei de apă freatică de sub platformă, există un sistem special de reţele de drenuri şi staţii de drenare special construite.
  • Necesarul de apă al platformei este pompat din canalul Dunăre – Marea Neagră cu ajutorul unei staţii de pompare, amplasată la 30 de kilometri de platformă.

Era post-comunistă

În perioada anilor 1990 - 2000, pieţele s-au restructurat radical atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, iar necesarul de materii prime pentru industria de fire şi fibre sintetice a scăzut foarte mult, ceea ce a avut ca efect redirecţionarea activităţii platformei pe producţia de carburanţi şi polimeri.

Începand cu 2005, rafinăria a fost prima din România care a avut un centru de comandă și control, unde procesele erau automatizate. Clădirea este construită ca un buncăr, fiind proiectată să reziste calamităților naturale severe, precum cutremurele.

Intre 2008 – 2012, a avut loc cel mai mare proiect de modernizare și creștere a capacității, de la 3,5 la 5 milioane tone. Astfel, Petromidia a devenit cea mai mare rafinărie din România și una dintre cele mai moderne din sud-estul Europei, cu impact semnificativ în zona Dobrogei și pe plan național.

Petromidia are un indice de complexitate Nelson de 10.5 și prelucrează țiței cu conținut ridicat de sulf, obținând exclusiv produse Euro 5.

Rafinaria lucrează integrat cu Vega, cea de a doua rafinărie a Grupului, căreia îi trimite produse semifabricate din care rezultă produse cu valoare adaugată. Vega este singurul producător local de bitum rutier și bitum modificat cu polimeri.

Tot în cadrul rafinăriei Petromidia, funcționează singura unitate de petrochimie din Romania.

În 2008, rafinăria a pus în funcțiune singurul terminal marin, aflat la 8,6 km de Portul Midia, care aprovizionează rafinăria cu țiței prin conducte subterane și terestre.

În acest moment sunt 45 persoane cu o vechime de 39-40 de ani pe platformă.

Cronologia Rafinăriei Petromidia

A fost realizat
primul pas

Statul Român semnează decretul de înființare a Întreprinderii Socialiste de Stat Combinatul Petrochimic Năvodari.

Au fost începute primele lucrări
de consolidare a terenului

Pentru a putea acoperi toată suprafața necesară construirii platformei s-au recuperat 33 de hectare din mare. Solul nisipos a fost o provocare pentru ingineri, dar după eforturile a sute de oameni, terenul a fost pregătit pentru ce avea să devină, în scurt timp, unul dintre cele mai importante puncte industriale din România.

Anul care a
schimbat totul

În iunie 1979 a fost pornită cu succes prima instalație din rafinărie: Distilarea Atmosferică, împreună cu tot fluxul tehnologic necesar: parcul de țiței, de benzină, motorină, păcură. Încă din primul an a fost obținut un total de 1.25 milioane de tone de produse petroliere, iar mare parte dintre ele au ajuns pe piața internă.

Rafinăria se dezvoltă tot mai
tare în fiecare an

În 1982 au fost pornite instalațiile de Hidrorafinare Benzină, Reformare Catalitică și Fracționare Gaze. Deja se poate spune că vorbim despre un combinat în toată regula.

La un an distanță, au fost pornite instalațiile
de extracție și separare aromate

Începe activitatea la instalația de recuperare sulf, o instalație extrem de importantă și astăzi, în contextul în care rafinăria Petromidia procesează țiței sulfuros din stepele Kazahstanului.

Anul de început în ceea ce privește
cracarea catalitică

Una dintre instalațiile de bază ale rafinăriei, care a cunoscut, de-a lungul timpului, mai multe lucrări de modernizare. Astăzi, cracarea catalitică de la Petromidia este considerată una dintre cele mai performante din Europa.

A fost pornită instalația
de cocsare

Au intrat în funcțiune instalațiile de izomerizare xileni și separare paraxileni, etil benzen și ortoxileni. În același an, a fost pornită instalația de cocsare, iar în sectorul petrochimic a fost pusă în funcțiune instalația DMT.

Începuturile Diviziei
de Petrochimie

Au fost inaugurate instalațiile de piroliză, Polipropilene, Polietilene de Înaltă Densitate (HDPE), Polietilene de Joasă Densitate (LDPE) și etil benzen. Până la finalul lui 1988, pe poarta Petromidiei au ieşit 11.000 de tone de polimeri, destinate pieţei interne, majoritatea polimerilor fiind folosiţi pentru fabricarea foliei.

3,6 milioane de tone de
materii prime procesate

Din punct de vedere operațional, rafinăria Petromidia a depășit pentru al doilea an consecutiv pragul de 3,6 milioane de tone de materii prime procesate. Este vorba de capacitatea proiectată încă din anii 1970 și care integra Petromidia într-o rețea de rafinării menită să proceseze, împreună, peste 30 de milioane de tone în fiecare an.

Combinatul Petrochimic Midia se transformă
în societatea comercială Petromidia

Imediat după căderea regimului comunist, Combinatul Petrochimic Midia se transformă în societatea comercială Petromidia. 70% dintre acțiuni ajung la Fondul Proprietații de Stat (FPS), iar 30% la Fondul Proprietății Private (FPP).

Instalațiile au fost
modernizate

Cu toate acestea, conducerea SC Petromidia a avut curajul să acceseze un credit rambursabil în valoare de 50 de milioane de dolari, cu ajutorul căruia, în perioada 1992-1994, instalațiile au fost modernizate. Creditul poate fi considerat unul salvator.

Rezultate operaționale în
scădere pronunțată

După o privatizare nereușită, rafinăria Năvodari se afla într-o situație incertă. Rezultatele operaționale într-o scădere pronunțată (873.000 tone de țiței prelucrat), nivelul a scăzut pentru prima dată în istorie sub pragul de un milion de tone de țiței prelucrat, au cântărit în formarea unei imagini mai puțin favorabile a rafinăriei.

Punctul de cotitură
pentru Petromidia

Pe data de 20 octombrie 2000, a venit și momentul de cotitură al rafinăriei. Societatea Rompetrol a cumpărat acțiunile statului, iar Petromidia urma să intre într-o nouă eră. Rezultatul operațional a revenit peste pragul de un milion de tone de țiței procesat, iar în scurt timp se prefigura o nouă înfățișare a celei mai mari rafinării din țară.

Modernizare accelerată
a Petromidiei

Începe un amplu proces de restructurare și modernizare accelerată. Prima etapă a fost programul de automatizare prin implementarea sistemelor de control distribuit (DCS). Rompetrol Rafinare devine cea mai modernă rafinărie din România. Volumul de materii prime procesate se dublează (2.3 milioane de tone).

Rafinăria anului în Europa
Centrală și de Est

Rompetrol Rafinare primește titlul de „Rafinăria Anului în Europa Centrală și de Est”, din partea Asociației Mondiale a Rafinorilor, ca o recunoaștere a succesului procesului de restructurare și de modernizare. Se inaugurează, totodată, o nouă instalație: cea de Amestec în Linie a Benzinelor (In-Line Blending).

Se inaugurează Centrul de
comandă și control al rafinăriei

Rompetrol Rafinare a fost listată la Bursa de Valori București. Compania este inclusă, în urma interesului investitorilor și a evoluției pozitive a acțiunilor, în indicele select BET. Tranzacționată sub indicativul RRC, reprezintă una dintre cele mai lichide companii listate.

În același an se inaugurează Centrul de Comandă și Control al rafinăriei Petromidia, unic la acea vreme în România și în Sud-Estul Europei.

Creșterea capacității
de rafinare

Rafinăria încheie cu succes o nouă serie de investiții, în valoare de 30 de milioane de USD. Până în 2009, amplul proces de modernizare a însumat aproximativ 200 de milioane de dolari și a avut ca efect creșterea capacității de prelucrare a țițeiului cu 30%.

Prima rafinărie care
obține motorină Euro 5

Rompetrol Rafinare semnează cu compania DuPont un contract de consultanță în domeniul securității în muncă, măsură care întărește politica societății de a atinge un nivel foarte înalt în siguranța operațiunilor desfășurate. Totodată, Petromidia devine prima rafinărie din România care obține motorină Euro5 (<10ppm), cu trei ani înainte de termenul legal de conformare la standardele europene.

Rompetrol este preluat
de KazMunayGas

2007 este anul în care Rompetrol a fost preluat în proporție de 75% de KazMunayGas, compania națională de petrol și gaze din Kazahstan. În același an, Rompetrol Rafinare primește din partea Germanischer Lloyd – unul dintre cele mai importante organisme din domeniu – certificarea Sistemului Integrat de Management din punct de vedere al Sănătății și Securității în Muncă.

Rompetrol Rafinare începe
producția de benzină Euro 5

Începe programul de creștere a capacității de rafinare la peste 5 milioane de tone/an. De asemenea, sunt modernizate instalațiile, rând pe rând, iar Rompetrol Rafinare începe producția de benzină Euro5, în urma unor investiții totale aferente gamei de carburanți, de peste 40 de milioane USD. Impactul noului investitor se resimte favorabil și în rezultatele operaționale: în 2008, rafinăria Petromidia depășește pentru prima dată în istorie pragul de 4 milioane de tone de țiței procesat (4.4 milioane tone).

KMG International devine unicul
acționar al Rompetrol

Acționarul majoritar achiziționează și restul de 25% din acțiuni. Astfel, KazMunayGas, prin KMG International, devine unicul acționar al companiei Rompetrol, care cuprinde printre altele, două rafinării (Petromidia Năvodari și Vega Ploiești), Rompetrol Downstream și Rominserv.

Majorarea capacității instalației
HDPE (Petrochimie) cu 70%

Începe un amplu program de investiții care reușește să majoreze capacitatea instalației HDPE cu 70%. De asemenea, s-a reușit o optimizare a costurilor și o diversificare a produselor care fac parte din portofoliul Diviziei de Petrochimie. Practic, se reușește integrarea instalațiilor din Petrochimie în Centrul de Comandă și Control al rafinăriei Petromidia.

A fost finalizat programul de creștere
a capacității rafinăriei

A fost finalizat programul de creștere a capacității de prelucrare de la 3,5 milioane de tone la 5 milioane de tone/an. Valoarea totală a investițiilor a fost de 380 de milioane de dolari. Lucrările au fost coordonate de Rominserv, iar în întreg procesul au fost implicate nu mai puțin de 280 de companii și un total de 3.500 de oameni.

Modernizarea instalației
de cocsare

KMGI a prezentat o nouă investiție de succes a rafinăriei: modernizarea instalației de cocsare. Lucrările realizate cu costuri de peste 50 de milioane de dolari au dus la o eficientizare a unității (reducere cu 90% a consumului tehnologic, o scădere anuală a pierderilor de aproximativ 3 milioane USD, precum și o diminuare a consumului energetic).

Petromidia atinge 5 milioane de tone de
materie primă prelucrată

Rafinăria Petromidia atinge un nou record istoric: trece cu succes de borna de 5 milioane de tone de materii prime procesate, un nivel atins în premieră de o rafinărie din România. Rezultatul de excepție este legat direct de pachetul investițional alocat de KMGI pentru creșterea capacității de producție. În același ani, la Divizia de Petrochimie sunt dezvoltate sorturi noi de PP și LDPE.

Cel mai bun index de eficiență
energetică - 98.6%

Rompetrol Rafinare își continuă trendul ascendent, pe fondul investițiilor constante venite din partea KMG International. Au fost înregistrate: cea mai mare cantitate de materii prime procesate zilnic (peste 15.000 tone), cel mai mare randament pentru produsele albe (85.7%) și cel mai bun Index de Eficiență Energetică (98.6%).

Producție record
de carburanți

2016 este cel mai bun an din istorie, până în acel punct. Producția record de benzină (1.25 milioane tone) și cea de motorină (2.25 milioane tone) au fost realizate la cele mai mici costuri din ultimii 10 ani, dovadă a eficienței pachetului de investiții Petromidia 2010. Profitul operațional al Rompetrol Rafinare s-a ridicat la 182 de milioane de dolari.

Rompetrol celebrează 15 ani de prezență
ca brand pe piețele externe

Rompetrol celebrează 15 ani de când este prezent ca brand pe piețele externe, cum ar fi Bulgaria sau Republica Moldova. În 2017, rețeaua de stații de carburanți din țările subsidiare număra 134 de unități, iar investițiile făcute de KMGI in afara granițelor României sunt de peste 50 de milioane dolari. Stațiile din țări precum Bulgaria, Republica Moldova sau Georgia funcționează, în proporție covârșitoare, cu carburant produs la rafinăria Petromidia.

11 noi recorduri
operaționale

Petromidia atinge 11 noi recorduri operaționale și reușește să se apropie de 6 milioane de tone de materii prime procesate (5.92 milioane de tone). Rezultatele operaționale de excepție, venite pe fondul eficientizării activității, dau speranța că la 40 de Petromidia se pot doborî noi recorduri. Impactul economic al Rompetrol Rafinare în 2018 a contribuit la bugetul de stat al României cu peste 1.5 miliarde de dolari.

Petromidia.
Patru decenii de existență

Rafinăria Petromidia împlinește 40 de ani de existență. În cele patru decenii am văzut o rafinărie care pornește de la o instalație și ajunge la 19 funcționale și performante. Totodată, în cei 40 de ani, rafinăria a cunoscut perioade tumultoase, dar încununate cu succes, în special în cei 12 de ani care au trecut de la preluarea făcută de KazMunayGas.