Postat la 18.11.2019, 17:49 Comunicate de presă

KMG International anunţă cei 100 câştigători ai programului de burse

100 de elevi de liceu şi studenţi cu rezultate academice deosebite din Bucureşti, Constanţa şi Prahova au fost selectaţi pentru a beneficia de burse în valoare totală de 100,000 USD, în cadrul programului dezvoltat de KMG International.

100 de elevi de liceu şi studenţi cu rezultate academice deosebite din Bucureşti, Constanţa şi Prahova au fost selectaţi pentru a beneficia de burse în valoare totală de 100,000 USD, în cadrul programului dezvoltat de KMG International, aflat la cea de-a doua ediţie. 

“Sprijinul financiar pentru tinerii performanţi ce se află la început de drum profesional poate fi decisiv pentru evoluţia lor. Programul de burse vine în sprijinul elevilor de liceu şi studenţilor ce vor să îşi dezvolte cariera în domeniul energiei, pentru a le oferi mijloacele necesare de a se dezvolta profesional şi personal în această direcţie.” Alexey Golovin, director departament juridic şi afaceri corporative, KMG International.

“Bursele KMG International, oferite elevilor şi studenţilor aflaţi în programul nostru de internship, cât şi celor ce şi-au depus candidatura pentru program, fac parte din strategia noastră de a sprijini viitoarea generaţie de profesionişti din industria de petrol şi gaze. Vrem să aducem cât mai mulţi tineri performanţi aproape de industria noastră şi să îi susţinem să îşi urmeze dorinţa de a se dezvolta într-un domeniu atât de ofertant.” Simona Popovici, director resurse umane, KMG International.

50 burse au fost oferite elevilor şi studenţilor ce au luat parte la programul de practică KMG International 2019, fiind declaraţi câştigători, în urma rezultatelor evaluării finale şi implicării pe parcursul programului. Celelalte 50 au fost acordate celor ce au aplicat pentru programul de burse prin depunerea candidaturii, elevi şi studenţi cu rezultate academice excelente şi determinare să îşi dezvolte cariera în domeniul energetic. Ei urmează studii în domenii precum chimie, inginerie mecanică, ingineria petrolului şi a gazelor sau economie, studiind la universităţi precum Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti, Universitatea Ovidius din Constanţa, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea din Bucureşti şi la licee din Constanţa, Bucureşti şi Ploieşti. Cei mai mulţi dintre câştigătorii burselor provin de la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” din Ploieşti.

Candidaturile primite au fost evaluate de un juriu compus din reprezentanţi KMG International , cât şi doi profesori universitari, conf. univ. dr. ing. Daniela Popovici, decan al Facultăţii Tehnologia Petrolului şi Petrochimie din cadrul Universităţii Petrol şi Gaze din Ploieşti, şi şef lucrări universitar dr. Anca Sterpu de la Universitatea Ovidius din Constanţa, Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologie a Petrolului.

KMG International s-a implicat activ în dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor studenţilor, având o tradiţie de 19 ani în desfăşurarea programelor de internship, pentru peste 1500 de elevi de liceu studenţi din toate zonele noastre de operaţiuni din România. Începând cu anul 2018, am extins adresabilitatea programului, prin includerea elevilor din învăţământul liceal în iniţiativele noastre, cu scopul de a spori înţelegerea lor tehnică şi de a le oferi îndrumarea necesară pentru alegerea carierei potrivite.

 

Despre KMG International

 

KMG International este un investitor important în economia românească, fiind în acelaşi timp un cetăţean corporativ responsabil. Prin programul „Împreună pentru fiecare”, compania a implementat 101 proiecte de protecţie a mediului şi  sănătăţii în întreaga ţară. Pe lângă parteneriatul nostru strategic cu societatea civilă, menţionăm sprijinul SMURD, Gala Societăţii Civile, Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu.

Deţinut de compania KazMunayGas din Kazahstan, grupul KMG International desfăşoară operaţiuni semnificative în sectoarele de rafinare şi petrochimie, retail, trading şi servicii industriale pe 12 pieţe principale. În România, Grupul deţine rafinăria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de rafinare de 5 milioane tone pe an, rafinăria Vega Ploieşti – cel mai vechi combinat petrochimic, lansat în 1905 – dar şi o reţea de distribuţie a carburanţilor cu peste 740 puncte de vânzare, 230 staţii GPL, 9.000 de staţii de butelii şi 3 staţii de înmagazinare a GPL, 7 depozite.

Valoarea totală a investiţiilor realizate de către KMG International în România se ridică la 4 miliarde de dolari în vreme ce nivelul contribuţiilor la bugetul de stat al României s-au ridicat la peste 16 miliarde de dolari în perioada 2007-2018.