Consiliul de administraţie

Batyrzhan Tergeussizov (1984)

Preşedinte al Consiliului de Administraţie

Dl. Batyrzhan Tergeussizov este Președintele Consiliului de Administrație.

Dl. Batyrzhan Tergeussizov este responsabil de implementarea strategiei stabilite pentru Blocul Operațional, oferind expertiză și leadership în conformitate cu cele mai bune practici și reglementările relevante.

A absolvit Universitatea de Inginerie Energetică și Telecomunicații din Almaty, Facultatea de Inginerie Electrică și deține o diplomă de master în Administrarea Afacerilor (MBA) de la Maastricht School of Management / Almaty Management University.

Înainte de a se alătura Grupului, Dl. Tergeussizov a ocupat poziția de Director General al Linde Gas Kazakhstan TOO, mai bine de şapte ani și a gestionat cu succes dezvoltarea afacerii entității în Kazakhstan și în Asia Centrală. Înainte de această poziție, Dl. Batyrzhan Tergeussizov a avut mai multe roluri executive în cadrul Siemens TOO, cum ar fi: Country Division Lead - Energy Service Division, Business Unit Lead - Services pentru Oil & Gas and Industrial Application și Head of Service Group.

Dl Batyrzhan Tergeussizov fost ales în funcţia Administrator al societăţii conform Hotărârii nr 2/2023 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din 27 aprilie 2023 pentru un mandat ce va începe cu data de 01.05.2023 şi va expira la data de 30.04.2026.

Prin Deciziile nr. 1 și nr. 2 din 3 mai 2023, Consiliului de Administrație a ales pe domnul Batyrzhan Tergeussizov în funcţia de președinte, pentru un mandat egal cu cel de administrator al Societății, și anume începând cu data de 1 mai 2023 până la 30 aprilie 2026, respectiv membru al Comitetului de Strategie.

CV – Batyrzhan Tergeussizov

Adrian Tohănean (1980)

Membru al Consiliului de Administrație

 

Dl. Adrian Tohănean este, în prezent, Director Financiar Adjunct al Grupului KMG International (Rompetrol) și Director Financiar al Diviziei de Trading. Din aceste funcții, coordonează și pune în aplicare, alături de conducerea executivă a Grupului, planurile de afaceri strategice și tactice.

Cu o experiență profesională de peste 20 de ani, Adrian Tohănean este în Grupul nostru din 2007, perioadă în care a ocupat mai multe funcții manageriale, precum Manager de Bugetare și Raportare,  Director de Planificare și Management al Performanței la nivelul Grupului, Manager Financiar al Diviziei de Aprovizionare și Trading din cadrul Grupului. Din aceste poziții, a fost direct implicat în crearea principalelor politici și proceduri financiare existente în prezent la nivelul Grupului și implementarea lor în acord cu standardele internaționale de bună practică.

Dl. Tohănean a absolvit Academia de Studii Economice București, unde a fost licențiat în administrarea afacerilor, și în paralel a absolvit Institutul Francez - Român de Management (Filială a Institutului Universitar Profesional de Management Clermont-Ferrand, Franța), cu titlul de inginer-master - specializarea managementul afacerilor.

Adrian Tohănean a fost ales ca membru al Consiliului de Administrație în data de 27 aprilie 2023, în urma Adunării Generale Ordinare a Acționarilor, pentru un mandat începând din 1 mai 2023, până în 30 aprilie 2026.

Prin Decizia nr. 2 din 3 mai 2023, Consiliului de Administrație a ales pe domnul Adrian Tohănean în funcţia de membru al Comitetului de Audit.

CV – Adrian TOHĂNEAN

Nicolae Bogdan Codruț Stănescu (1974)

Membru al Consiliului de Administrație

Dl. Nicolae Bogdan Codruț Stănescu* este reprezentantul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri în Consiliul de Administrație al Rompetrol Rafinare începând cu data de 1 mai 2018. A absolvit în 1999 Facultatea de Tehnologie de Procesare a Petrolului și Petrochimiei în cadrul Universității de “Petrol și Gaze”.

Licențiat în drept  în 1996, doctor în drept al Academiei “Alexandru Ioan Cuza”, dl. Stănescu a deținut mai multe posturi cheie ca jurist sau expert jurist în perioada 1997-2001 la Direcția Regională a Vămilor Galați și Fondul Proprietății de Stat București, urmând ca în perioada 2001-2010 să dețină postul de Director General al Departamentului Juridic din cadrul AVAS - Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (fosta APAPS).

Ulterior, începând cu anul 2010, a ocupat funcția de consilier al Viceguvernatorului Băncii Naționale Române. Din anul 2013 pana in ianuarie 2015  a fost consilierul personal al Ministrului Economiei, din ianuarie 2015 pana in august 2016 a fost Director General al DGPAPSE din cadrul Ministerului Energiei, iar din 2016 până în prezent este Consultant Strategie în cadrul Cancelariei Băncii Naționale Române.
Din august 2019 pana in prezent este presedinte al Directoratului in cadrul “Societatii de Administrare a Participatiilor in Energie S.A.” (S.A.P.E.).

A participat ca lector la conferințe internaționale și cursuri de renume ce tratează medierea si arbitrajul in domeniul comercial și subiectele financiare din domeniul bancar.
Dl. Stănescu a fost ales în calitate de membru al Consiliului de Administrație în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din 27 aprilie 2018 si reales in această calitate prin Hotararea nr. 3/2022 AGOA din 28 aprilie 2022, pentru un mandat care va expira la 30.04.2026.

A mai deţinut calitatea de administrator al Societăţii si în perioada 12.06.2015 – 27.04.2016.

* Membru independent conform criteriilor Codului de Guvernanta Corporativa al Bursei de Valori Bucuresti, criterii care se aseamana intr-o foarte mare masura cu cele prevazute de Legea Societatilor nr. 31/1990

CV - Nicolae Bogdan Codruț Stănescu

Bogdan Cătălin Steriopol (1986)

Membru al Consiliului de Administrație

Dl. Bogdan Cătălin Steriopol este reprezentantul Ministerului Energiei în Consiliul de Administrație, începând cu data de 4 iunie 2020. 

În 2008, dl. Bogdan Cătălin Steriopol a absolvit Facultatea de Marketing, din cadrul Universității „Artifex”, din București, obținând diploma de licență și calificarea de Economist. De asemenea, dl. Bogdan Cătălin Steriopol este masterand al Academiei de Informații „Mihai Viteazu” București, având o experiență profesională de peste 10 ani în domeniul media și comunicare. 

În perioada 2017 - 2019, dl. Steriopol a ocupat funcția de Refererent de Specialitate în cadrul Companiei Transelectrica SA. Apoi, a ocupat funcția de Expert în Serviciul de monitorizare a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetica București-Ilfov. 

În noiembrie 2019, a fost numit Consilier în cadrul Ministerului Educației și Cercetării. 

Dl. Bogdan Cătălin Steriopol a fost administrator interimar al Consiliului de Administratie in perioada 4 iunie 2020 – 18 septembrie 2020, apoi ales administrator permanent prin Hotararea nr. 6/2020 a Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor din 18 septembrie 2020. A fost reales în această calitate prin Hotararea nr. 3/2022 AGOA din 28 aprilie 2022 pentru un mandat care va expira la data de 30 aprilie 2026, dată la care încetează mandatul administratorilor în funcţie.

* Membru independent conform criteriilor Codului de Guvernanta Corporativa al Bursei de Valori Bucuresti, criterii care se aseamana intr-o foarte mare masura cu cele prevazute de Legea Societatilor nr. 31/1990.

CV - Bogdan Cătălin Steriopol

Tamila Mikulich (1987)

Membru provizoriu al Consiliului de Administrație

Doamna Tamila Mikulich are o diplomă de licență în Managementul Sistemelor Informaționale, obținută în cadrul International Christian University, Viena și un certificat CIPD (Chartered Institute of Personnel and Development), obținut în cadrul Bradfield Group, Dubai.

Doamna Tamila Mikulich este Director Grup Administrativ în cadrul KMG International din martie 2023, poziție din care definește și implementează strategia pentru funcțiunile coordonate. În linie cu funcția ocupată, are responsabilități în mai multe domenii, precum Resurse Umane, Comunicare Internă și Evenimente, Relații Publice, Comunicare Digitală Corporativă, Marketing Corporativ, Cancelarie și Protocol, Representative Office din Kazakhstan și biroul din Olanda al KMG International.

Înainte de a se alătura Grupului KMG International, Tamila Mikulich a acumulat peste 17 ani de experiență în domenii precum îmbunătățirea productivității afacerii, analiza afacerilor, managementul resurselor umane și managementul mărcii în diferite companii, printre care KazakhstanTemirZholy, Ernst & Young, KazMunayGas, Samruk Kazyna - National Fund of Kazakhstan.

A fost numită în calitate de membru provizoriu al Consiliului de Administraţie începând cu data de 1 august 2023, până la următoarea Adunare Generală Ordinară a Acţionarilor, conform Deciziei Consiliului de Administraţie din 24 iulie 2023.


CV - Tamila Mikulich

Constantin Saragea (1979)

Membru provizoriu al Consiliului de Administrație

Domnul Constantin Saragea a absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti. De asemenea, este absolvent a unui curs postuniversitar în „Managementul Instituţiilor Publice” din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti şi masterand al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti – specializarea „Automatică Avansată”.

Cu o experiență profesională de aproape 19 ani, domnul Constantin Saragea a ocupat roluri de control al calității sau management de proiect, iar din 2005 a condus mai multe birouri din cadrul ministerelor de Finanțe, a Dezvoltării Regionale, a Administraţiei Publice şi a Fondurilor Europene, cu atribuții inclusiv în acțiuni de coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență. În trecut, dl. Saragea a fost secretar general al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. De asemenea, în perioada iunie 2018 – iunie 2019 a deţinut calitatea de membru al Directoratului societăţii Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” S.A.

În prezent, dl. Saragea este secretar general al Ministerului Energiei.

A fost numit în calitate de membru provizoriu al Consiliului de Administraţie începând cu data de 1 august 2023, până la următoarea Adunare Generală Ordinară a Acţionarilor, conform Deciziei Consiliului de Administraţie din 24 iulie 2023.

CV - Constantin Saragea [În curs de actualizare]

ZHAMILYA MESHITBAY (1989)

Membru provizoriu al Consiliului de Administrație

Doamna Zhamilya Meshitbay are o diplomă de licență în Economie, obținută în cadrul Universității Cambridge (Regatul Unit), dar și mai multe certificări profesionale, precum: Analist financiar autorizat (CFA), Manager de risc financiar (FRM) și Certificat în măsurarea performanței investițiilor (CIPM).

Doamna Zhamilya Meshitbay este, în momentul de față, Group Risk Director în cadrul KMG International, funcție pe care o ocupă din luna august 2023.

Înainte de a se alătura Grupului KMG International, Zhamilya Meshitbay a deținut mai multe roluri, printre care și cel de Director Adjunct, Director de Management al Riscului, Șef de Strategie în cadrul Corporației Naționale de Investiții a Băncii Naționale a Kazahstanului, ramură de investiții a Băncii Centrale.

A fost numită în calitate de membru provizoriu al Consiliului de Administraţie începând cu data de 30 septembrie 2023, până la următoarea Adunare Generală Ordinară a Acţionarilor, conform Deciziei nr. 1 a Consiliului de Administraţie din 25 septembrie 2023.

CV – Zhamilya Meshitbay