Carburant premium de iarnă, produs în premieră la rafinăria Petromidia
Cu o cifră cetanică de minimum 55, acesta reprezintă o combinaţie unică pentru funcţionarea optimă a motorului în condiţii de iarnă severă, de până la -35 de grade Celsius.
Xtreme Winter EfixS Diesel este disponibil deja în 195 de staţii Rompetrol din România, iar în perioada următoare va ajunge şi în cele 87 de benzinarii Rompetrol din Republica Moldova.
Formula carburantului premium de iarnă a fost dezvoltată şi testată în cadrul rafinăriei Petromidia, beneficiile asigurate de cifra cetanică de 55 fiind completate de o serie de aditivi performanţi pentru funcţionarea optimă a automobilului la temperaturi extrem de scăzute.
Cifra cetanică este un indicator al calităţii motorinei, iar prin gradul ridicat de puritate se asigură o ardere completă a carburantului, o putere calorică mare şi implicit, o reducere a uzurii motorului. În acelaşi timp, aceasta permite o reacţie rapidă a motorului în condiţii solicitante - depăşiri, urcarea pantelor, încărcătură mare.
Pentru acest tip de carburant, după numeroase teste şi încercări, a fost obţinută şi o temperatură limită de filtrabilitate (TLF) de -35 de grade Celsius. TLF reprezintă cea mai scăzută temperatură la care combustibilul diesel trece prin dispozitivul de filtrare, atunci când este supus unor anumite condiţii de răcire.
Aceasta formulă îmbunătăţită a carburantului EfixS Diesel 55 este rezultatul investiţiilor susţinute făcute de KMG International în rafinăria Petromidia, care astăzi dispune de cele mai avansate soluţii tehnologice din România şi din regiune. Totodată, profesionalismul oamenilor implicaţi în acest proiect a dus la dezvoltarea unei motorine premium unice în România, fapt ce atestă capabilitatea Petromidiei, o rafinărie modernă, operată de oameni capabili şi dedicaţi.
În perioadele de iarnă severă, neutilizarea unui combustibil adecvat condiţiilor de temperatură foarte scăzute poate conduce la blocarea sistemului de alimentare a motorului.
Din ianuarie 2020, segmentul de retail al KMGI în România cuprinde 390 de staţii de carburanţi operaţionale.
Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice
KMG International