Produse si Servicii
Cele trei unități de producție ale Rompetrol Rafinare funcționează într-un sistem integrat, în deplină sinergie, oferind o gamă largă de produse. Astfel, rafinăria Petromidia este una dintre cele mai complexe rafinării, atingând cel mai înalt randament de produse albe din regiune, 85,55%wt.
Petromidia asigură întregul stoc de materii prime pentru unitatea de polipropilenă din cadrul Diviziei Petrochimice; Portofoliul de produse al companiei include tipuri de polipropilenă (PP), polietilenă de înaltă densitate (HDPE) și polietilenă de joasă densitate (LDPE).
Divizia Petrochimică a Rompetrol Rafinare este singurul producător român de poliolefine și a crescut în mod constant cota de piață pe aceste segmente de produse.
A doua rafinărie, Vega, primește materiile semifabricate necesare de la Petromidia, obținând produse cu valoare adăugată pe piața locală și regională. Vega este singurul producător de bitum și n-hexan în România și unul dintre cei mai mari exportatori de n-hexan în Europa.
Distribuție energie electrică
Rompetrol Rafinare distribuie energie electrică pentru consumatorii finali aflați pe platforma petrochimică Petromidia, compania fiind licențiată în distribuția de energie electrică din 2003.