Credit sindicalizat pentru a finanţa construcţia noii centrale de cogenerare
Băncile finanţatoare sunt Banca Comercială Română, în calitate de aranjor principal mandatat, bookrunner, agent de documentare, facilitate şi garanţii, alături de următoarele bănci: Raiffeisen Bank, Alpha Bank, OTP Bank şi Garanti Bank în calitate de aranjori principali mandataţi.
Investiţia este una de tip brownfield şi integrează inclusiv active ale Uzinei Termoelectrica Midia, dar şi personalul acesteia, pentru operarea echipamentelor existente şi cele ale noii centrale. Termenul estimat pentru punerea în funcţiune a centralei de cogenerare este finele lunii iulie 2023.
Creditul accesat recent de FIEKR reprezintă circa 65% din valoarea necesară realizării investiţiei, care este estimată la 148 milioane USD, finanţarea beneficiind de o perioada de graţie până în ianuarie 2024 - la 6 luni de la punerea în funcţiune a centralei. Perioada de rambursare este de 5 ani, cu un termen de maturitate pentru finele lunii ianuarie 2029.
CMS Romania au acţionat în calitate de consultant juridic pentru sindicatul de bănci.
Fondul de Investiţii prin Rompetrol Energy a selectat compania Calik Enerji drept contractorul general al proiectului (Engineering, Procurement and Construction), care a început execuţia contractului în luna iunie anul trecut cu activitatea de proiectare şi realizarea etapelor iniţiale ale lucrărilor. Până în prezent au fost realizate o serie de lucrări precum: demolarea în luna iunie a coşului de fum de aproximativ 150 metri din cadrului Uzinei Termoelectrica Midia, precum şi a halei vechi a turbinelor, scoase din operare de peste 10 ani, pregătirea terenului înainte de construcţie, construcţia fundaţiilor pentru noile turbine care momentan sunt în curs de execuţie la producător.
Noua unitate de producere combinată de energie electrică şi termică va funcţiona cu gaze naturale drept combustibil principal şi va utiliza parţial (în limita unui maxim 25%) din gazul rezultat din procesele tehnologice ale rafinăriei. Centrala va avea un grad deosebit de înalt de eficienţă care poate ajunge la 92%.
Prin configuraţia tehnică (două turbine Siemens SGT-750 de înaltă eficienţă şi performanţă şi două cazane recuperatoare de căldură), noua centrală va genera aproximativ 80 MW energie electrică, din care cea mai mare parte pentru acoperirea integrală a necesarului de energie electrică a platformei Petromidia, precum si abur tehnologic pentru platfroma Petromidia de până la 180 tone/oră si necesarul de apă caldă pentru sistemul de încălzire al oraşului Năvodari – până la 20 MWt/oră. Proiectul va genera anual circa 11 milioane USD impozite plătite către bugetul de stat.
În acelaşi timp, centrala va asigura o stabilitate în aprovizionarea cu energie electrică a platformei Petromidia şi cu energie termică a oraşului Năvodari, pentru producţia de energie electrică şi o economisire a resurselor energetice primare folosite de aproximativ 1,2 TWh.
Infiinţat în octombrie 2018, FIEKR este deţinut de KMG International şi Statul Român prin Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie – SAPE, obiectivul principal şi strategic al acestuia urmărind dezvoltarea de proiecte energetice în România. În acelaşi timp, cei doi acţionari – KMGI şi Statul Român, se regăsesc şi în cadrul companiilor Uzina Termoelectrica Midia şi Rompetrol Rafinare – operatorul rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, dar şi a unicului producător de polimeri din România.
Compania Rompetrol Energy este deţinută majoritar de Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român, alături de Rominserv şi Uzina Termoelectrică Midia.