Finalizarea cazului “Rompetrol II”
Prin această decizie, autorităţile române confirmă că multiplele discuţii şi controverse ridicate de-a lungul timpului nu intră sub incidenţa legii penale, respectiv nu îşi au locul în faţa autorităţilor judiciare penale ale statului român.
Apreciem caracterul judicios al acestei decizii foarte importante pentru siguranţa mediului de afaceri şi pentru climatul investiţional din România, decizie luată în urma unor demersuri şi analize deosebit de complexe, în care KMGI şi companiile grupului au participat în mod activ, în vederea clarificării tuturor aspectelor relevante.
Această decizie consolidează deţinerile locale ale grupului KazMunayGas şi este de natură să deschidă calea pentru efectuarea în continuare a investiţiilor necesare dezvoltării activităţilor grupului pe plan local, cu efecte pozitive asupra creşterii economice, menţinerii şi dezvoltării locurilor de muncă, a contribuţiei constante a grupului la bugetele publice, precum şi, în general, la dezvoltarea mediului de afaceri local.
Adresăm mulţumiri pe această cale tuturor celor implicaţi pentru profesionalismul manifestat şi pentru efortul constant depus în clarificarea şi soluţionarea corectă a acestei chestiuni deosebit de complexe şi importante. Menţionăm în mod distinct echipa avocaţială a grupului, coordonată de către dl. avocat Gabriel Albu, din partea firmei Buduşan, Albu & Asociaţii. De asemenea, salutăm implicarea şi dedicarea echipei de avocaţi Muşat & Asociaţii, care a contribuit la buna soluţionare a cauzei.
Despre KMG International
KMG International este unul dintre cei mai importanţi actori economici din România, dovedind până în prezent respectarea angajamentului de a contribui la dezvoltarea României ca un hub energetic pentru regiunea Mării Negre. Astfel, KMG International a realizat investiţii în valoare de aproximativ 4 miliarde dolari începând din anul 2007 pe piaţa locală, în operaţiuni derulate de mai mult de 5.000 de angajati din Romania. Grupul a plătit în perioada 2007 - 2014 mai mult de 12 miliarde dolari la bugetul statului român.
KMG International şi-a asumat, faţă de Guvernul român, dezvoltarea unui Fond de investiţii mixt Româno-Kazah, cu un aport de capital de 150 de milioane de dolari şi urmărind o ţintă totală a activelor de până la 1 miliard de dolari, în funcţie de condiţiile de piaţă. KMG International derulează activităţi importante împreună cu Guvernul român pentru parcurgerea unor paşi în vederea capitalizării şi dezvoltării fondului de investiţii, cu proiecte curente dezvoltate în România în valoare de aprox. 250 milioane dolari, urmând a genera un puternic impact pozitiv atât în plan economic, cât şi social.
Deţinut de KazMunayGas Kazakhstan, Grupul KMG International desfăşoară operaţiuni majore în rafinare şi petrochimie, retail, trading, upstream şi servicii industriale în 12 pieţe principale. În România, Grupul operează rafinăria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de procesare de 5 milioane de tone pe an, Rafinăria Vega Ploieşti - cea mai veche unitate de profil în funcţiune (1905), dar şi o reţea de distribuţie a carburanţilor formată din peste 700 de puncte de alimentare, 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL, 6 depozite.