Postat la 11.05.2022, 13:10 Comunicate de presă

Investiţie strategică în rafinăria Vega Ploieşti

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a finalizat recent o investiţie de 4,2 milioane USD, în modernizarea Instalaţiei de Distilare în Vid (DV) din cadrul rafinăriei Vega Ploieşti. Proiectul va contribui la îmbunătăţirea proceselor operaţionale şi va avea, de asemenea, un impact pozitiv în ceea ce priveşte creşterea gradului de protecţie a mediului înconjurător.


„Proiectul de modernizare a vizat îmbunătăţirea randamentelor de producţie din Instalaţia DV, unde se procesează, ca materie primă, păcură aprovizionată de la rafinăria Petromidia Năvodari şi folosită în unitatea din Ploieşti pentru obţinerea de masă asfaltică şi alte produse derivate. Modernizarea instalaţiei va consolida poziţia strategică a rafinăriei Vega, singura unitate de profil din ţară capabilă să producă bitum rutier şi special, produse folosite în lucrările de infrastructură din România şi regiune. Prin astfel de investiţii, compania se înscrie în obiectivele generale ale Grupului, de dezvoltare a activităţilor de producţie, la cele mai înalte standarde de performanţă şi siguranţă”, a declarat Felix Crudu Tesloveanu, Directorul General al Rompetrol Rafinare.  

Etapele semnificative ale proiectului au constat în proiectarea, execuţia, transportul şi montarea noului cuptor tehnologic, care are rolul de încălzire a materiei prime şi fracţionarea ei în condiţii de presiune scăzută.

În comparaţie cu vechiul echipament, noul cuptor tehnologic are un randament cuprins între 86% şi 90%, faţă de aproximativ 60%, cât era până în prezent. De asemenea, prin această investiţie, va fi redus şi consumul de utilităţi, prin folosirea unor arzătoare cu eficienţă sporită, dar şi a unui preîncălzitor de aer cu combustie.

Cuptorul tehnologic recent introdus în fluxul operaţional a fost produs de o companie italiană specializată în construcţia de echipamente destinate rafinăriilor, are un debit normal de lucru de 30 de tone de păcură pe oră şi poate atinge o eficienţă energetică de 95%.

În acelaşi timp, odată cu implementarea proiectului din rafinăria Vega, va fi susţinută funcţionarea Instalaţiei DV la parametrii operaţionali în creştere, dar cu scăderea emisiilor de CO2, cât şi reducerea costurilor de mentenanţă.

În 2022, Rompetrol Rafinare a planificat o producţie de aproximativ 140 de mii de tone de bitum, cu circa 20 de mii de tone peste nivelul atins în 2019, an în care a fost obţinută cea mai mare cantitate de bitum, până în prezent.

Rafinăria Vega Ploieşti este singura unitate de profil din ţară capabilă să producă bitum, hexan şi solvenţi ecologici, iar materia primă şi semifabricatele folosite provin exclusiv de la Petromidia Năvodari, cea mai mare rafinărie din ţară şi una dintre cele mai importante din regiunea Mării Negre.

Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).

 

Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice

KMG International