KMG International (Rompetrol): Dialogul social responsabil, protejarea locurilor de muncă şi siguranţa operaţională rămân priorităţile noastre
Am luat act de solicitările transmise de organizaţia sindicală reprezentativă, inclusiv de cererea privind o majorare salarială colectivă, cu un impact anual estimat, începând cu 2026, de peste 21 milioane USD. Rămânem deschişi unor discuţii constructive, purtate într-un cadru responsabil, cu respectarea deplină a prevederilor legale aplicabile şi cu raportare realistă la contextul anului 2026.
O realitate financiară dificilă, generată de un regim fiscal excesiv şi imprevizibil
Începând cu finalul anului 2022, compania noastră operează într-un cadru fiscal excepţional şi împovărător, dominat de taxe de solidaritate şi impozite pe cifra de afaceri care nu reflectă realitatea economică a unei industrii cu investiţii intensive şi marje structurale reduse, precum rafinarea.
Menţinerea pentru anul 2026 a impozitului specific pe cifra de afaceri în sectorul Oil & Gas (ICAS), aplicat în 2024-2025, prin modificări legislative tardive anunţate în decembrie 2025, afectează din nou predictibilitatea şi capacitatea de planificare pe termen lung. Mai mult, ICAS se aplică în cascadă pe lanţul valoric, acelaşi litru de carburant fiind taxat de mai multe ori, de la rafinărie la en-gros şi retail, inclusiv în ani cu pierderi, precum 2024.
Aceste măsuri fiscale au avut un impact direct şi măsurabil asupra echilibrului financiar. În perioada 2022-2025, taxele de solidaritate şi impozitele pe cifra de afaceri înregistrate la nivelul Grupului Rompetrol au ajuns la 226,4 milioane USD, la care se adaugă costuri de finanţare suplimentare, întrucât plata acestor taxe a fost, în fapt, acoperită prin împrumuturi suplimentare. La nivelul rafinăriei, provocarea este structurală: marjele de rafinare sunt reduse prin natura industriei, în timp ce nevoile de capital şi finanţare sunt ridicate, ceea ce face ca impozitarea pe cifra de afaceri să fie nesustenabilă economic.
2025 – performanţă operaţională solidă, dar datoria şi pierderile acumulate au atins un nivel extrem la final de 2025
În pofida unei performanţe operaţionale solide în 2025, impactul cumulat al regimului fiscal excesiv a împins gradul de îndatorare al rafinăriei la un nivel fără precedent. La finalul anului 2025, datoria Rompetrol Rafinare a ajuns la aproximativ 1,2 miliarde USD, cu +70% faţă de finalul anului 2022, nivel care constrânge sever lichiditatea, capacitatea de finanţare şi posibilitatea de a absorbi costuri fixe suplimentare. Totodată, pierderile financiare acumulate la nivelul rafinăriei, până la final de 2025, depăşesc -1,2 miliarde USD.
Această situaţie este cu atât mai îngrijorătoare cu cât Rompetrol are un rol strategic în securitatea energetică şi economia României: operăm 46% din capacitatea de rafinare a ţării, asigurăm aproape o tremie din consumul intern de carburanţi şi ne menţinem între primii 3 contributori la bugetul de stat, achitând 28 miliarde USD taxe din 2007 până în prezent, din care aproape 9,9 miliarde RON (2,2 miliarde USD) numai în anul 2025.
Respect pentru angajaţi: salarii şi beneficii competitive
KMG International apreciază profesionalismul, loialitatea şi contribuţia fiecărui angajat. Oamenii noştri menţin în funcţiune, în deplină siguranţă, infrastructura critică naţională 24/7, în condiţii tehnice complexe şi cu cerinţe stricte de securitate.
De aceea, nivelurile de venit de pe platforma Petromidia reflectă complexitatea muncii: venitul mediu lunar net depăşeşte 10.900 lei, influenţat şi de munca în schimburi, sporuri şi ore suplimentare şi este completat de un pachet important de beneficii negociate colectiv. Acestea includ prime de sărbători şi concediu, asigurări medicale şi de viaţă, acces la servicii medicale private, programe de formare profesională, concedii de studiu, tichete de masă şi transport asigurat.
De ce nu pot fi crescute salariile în 2026
Având în vedere menţinerea regimului de impozitare excesivă pe cifra de afaceri în 2026, precum şi nivelul extrem de îndatorare şi pierderile financiare acumulate până la finalul anului 2025, în special la nivelul rafinăriei, KMG International nu poate, în mod responsabil, să se angajeze la o majorare salarială generală în 2026 fără a pune în pericol stabilitatea financiară, integritatea fluxurilor de numerar şi capacitatea de a asigura funcţionarea în siguranţă şi protejarea locurilor de muncă.
Nu este o chestiune de disponibilitate, ci o realitate financiară. Prioritatea noastră în 2026 trebuie să rămână protejarea locurilor de muncă şi funcţionarea sigură şi neîntreruptă a platformelor de producţie şi distribuţie, într-un cadru fiscal excesiv şi nesustenabil care continuă să penalizeze activităţi industriale cu marje reduse şi consumă lichidităţi ce ar putea susţine investiţiile şi creşterile salariale.
În acelaşi timp, reiterăm angajamentul de a continua discuţiile cu organizaţiile sindicale şi de a reanaliza indexările salariale odată cu eliminarea poverii impozitării pe cifra de afaceri şi restabilirea predictibilităţii financiare, începând cu 2027, în funcţie de cadrul economic şi legislativ aplicabil la acel moment.
Propunerea responsabilă a conducerii grupului, în sprijinul angajaţilor în 2026
Conducerea grupului vine în sprijinul angajaţilor cu propunere de acordare a două bonusuri în decursul anului 2026, cel legat de performanţa operaţională şi de rezultatele excepţionale ale anului 2025 şi cel cu prilejul zilei Petrochimistului şi cu o propunere de elaborare şi implementare a unui mecanism de indexare anuală a salariilor în funcţie de rata anuală a inflaţiei, mecanism care urmează a fi aplicat odată cu momentul eliminării suprataxării prin taxele pe cifra de afaceri (începând cu 2027).
Propunerea vizează acordarea unui bonus de performanţă pentru 2025, destinat tuturor angajaţilor, ca recunoaştere directă şi echitabilă a contribuţiei fiecăruia la rezultatele excepţionale din 2025. În acelaşi timp, acest bonus va compensa integral impactul estimat al inflaţiei din 2026, protejând puterea de cumpărare deja de acum. Cuantumul acestui bonus unic reprezintă în fapt 6.3% din salariul net anual al fiecărui angajat (care reprezintă în medie 5.000 lei net pentru cei peste 2.280 de colegi din cele 5 companii reprezentate de Sindicatul Liber Petrochimistul).
În plus, managementul propune introducerea unui bonus recurent de Ziua Petrochimistului, în valoare de 500 lei net, care să fie acordat anual, începând cu 2026, ca semn de apreciere constantă pentru munca şi contribuţia colegilor noştri.
Acestea sunt măsurile imediate, concrete şi responsabile, iar efortul managementului de a le pune în practică este cu atât mai semnificativ cu cât, în 2026, Grupul este supus în continuare unei presiuni financiare considerabile, injuste şi disproporţionate din cauza suprataxării în cascadă pe cifra de afaceri (prelungirea pentru 2026 a ICAS, menţinerea IMCA în cuantum de 0.5% în mod neaşteptat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 89 din 23.12.2025 privind modificare Codului Fiscal). Aceste taxe, aplicate la rulaj şi nu la profitul disponibil, elimină resurse critice pentru indexări salariale şi pun presiune pe siguranţa operaţională şi protecţia locurilor de muncă.
Siguranţa şi continuitatea sunt nenegociabile
KMG International respectă pe deplin dreptul angajaţilor de a-şi exprima aşteptările legitime prin mijloace legale şi se bazează pe responsabilitatea tuturor partenerilor de dialog social pentru ca negocierile să nu perturbe activitatea normală şi să nu compromită siguranţa.
KMG International rămâne deschisă unui dialog responsabil, bazat pe fapte. Obiectivul nostru comun trebuie să fie clar: protejarea locurilor de muncă, menţinerea siguranţei şi asigurarea continuităţii pe termen lung a capacităţii strategice de rafinare a României şi a alimentării cu produse petroliere pentru toate sectoarele economice cheie ale ţării.
Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice
KMG International