Postat la 11.11.2019, 15:23 Comunicate de presă

KMG International sprijină Teach for Romania în comunităţi vulnerabile din judeţul Constanţa

KMG International va sprijini educaţia de calitate în judeţul Constanţa prin programul Teach for Romania în anul academic 2019-2020

KMG International va sprijini educaţia de calitate în judeţul Constanţa prin programul Teach for Romania în anul academic 2019-2020, susţinând două cadre didactice din sistemul de învăţământ primar şi gimnazial ce fac parte din program.

 

Profesorii susţinuţi acţionează ca modele şi îndrumători pentru elevii din şcolile partenere. Prin intermediul acestui parteneriat, copiii din comunităţi vulnerabile se vor bucura de acces şi expunere la alte medii decât cel nativ, în scopul dezvoltării orizontului de interes şi cunoaştere, cu accent pe dezvoltarea zonelor de creştere urmărite în program, precum şi pe orientarea în carieră: literaţie (alfabetizare funcţională, digitală/numeraţie), inteligenţă emoţională (valori, stimă de sine), leadership. În acest sens, pe parcursul anului se vor construi diferite activităţi extra-curriculare împreună cu profesorii sprijiniţi de Teach for Romania şi copiii din comunităţile constănţene.

 

„Credem că educaţia de calitate, în special în zonele vulnerabile, reprezintă primul pas către dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor. Am decis să sprijinim profesorii ce fac parte din programul Teach for Romania din judeţul Constanţa,  întrucât credem că prin acest parteneriat putem răspunde mai eficient nevoilor din regiune, putem combate inechitatea educaţională şi contribui la dezvoltarea armonioasă a generaţiilor viitoare.” Alexey Golovin, director  departament juridic şi afaceri corporative.

 

 „Pentru un tânăr din România,  educaţia, cunoştinţele pe care le dobândeşte şi mediul în care creşte sunt cruciale pentru oportunităţile la care are acces mai departe. Scopul organizaţiei este să intervină pentru reducerea inechităţii educaţionale în comunităţi vulnerabile şi să producă o schimbare sustenabilă. Astfel, copiii aflaţi în dificultate pot avea parte de educaţie, experienţe de învăţare, cât şi de valorificarea întregului lor potenţial. Pentru îndeplinirea acestui scop suntem recunoscători că ni se alătură acum şi Rompetrol. Oportunitatea de a lucra împreună ne dă siguranţă şi încredere că povestea Teach for Romania continuă datorită celor care ne susţin.” Iulia Pielmuş, CEO Teach for Romania.

 

Despre Teach for Romania

 

Teach for Romania este o organizaţie non-profit care activează din 2014 şi care a adus un model de performanţă în educaţia din sistemul public din România. Pentru împlinirea viziunii, educaţie de calitate pentru toţi copiii din România, organizaţia atrage şi pregăteşte oameni motivaţi de a deveni agenţi de transformare în sistemul educaţional românesc, din rolurile de profesori şi învăţători, pentru copiii din medii vulnerabile. În cei doi ani de predare ca profesor sau învăţător sprijinit de Teach for Romania, participanţii au parte de programe de pregătire şi training din partea unor profesionişti în pedagogie şi leadership, dar şi acces la cea mai mare comunitate globală în educaţie şi leadership – Teach for All. La finalul celor doi ani, absolvenţii programului sunt încurajaţi să continue schimbarea începută în şcoală prin iniţiative cu impact în societate, de antreprenoriat, educaţie, politici publice şi media.

 

În momentul de faţă, în anul şcolar 2019-2020, în cadrul programului Teach for Romania, 135 de cadre didactice (80 de participanţi în program şi 55 Alumni în şcoli publice)  predau în 108 şcoli, unde lucrează cu 10.000 de copii din 17 judeţe.

 

Despre KMG International

 

KMG International este un investitor important în economia românească, fiind în acelaşi timp un cetăţean corporativ responsabil. Prin programul „Împreună pentru fiecare”, compania a implementat 101 proiecte de protecţie a mediului şi sănătăţii în întreaga ţară. Pe lângă parteneriatul nostru strategic cu societatea civilă, menţionăm sprijinul SMURD, Gala Societăţii Civile, Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu.

 

Deţinut de compania KazMunayGas din Kazahstan, grupul KMG International desfăşoară operaţiuni semnificative în sectoarele de rafinare şi petrochimie, retail, trading şi servicii industriale pe 12 pieţe principale. În România, Grupul deţine rafinăria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de rafinare de 5 milioane tone pe an, rafinăria Vega Ploieşti – cel mai vechi combinat petrochimic, lansat în 1905 – dar şi o reţea de distribuţie a carburanţilor cu peste 740 puncte de vânzare, 230 staţii GPL, 9.000 de staţii de butelii şi 3 staţii de înmagazinare a GPL, 7 depozite.

 

Valoarea totală a investiţiilor realizate de către KMG International în România se ridică la 4 miliarde de dolari în vreme ce nivelul contribuţiilor la bugetul de stat al României s-au ridicat la peste 16 miliarde de dolari în perioada 2007-2018.

 

Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice

KMG International