Lucrările de reparaţie din rafinăria Petromidia Năvodari, aproape de finalizare
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a finalizat mare parte din lucrările de revizie a unităţilor de producţie de pe platforma Petromidia şi efectuează ultimele verificări tehnice în vederea repornirii activităţii de producţie în condiţii de maximă siguranţă. Instalaţiile tehnologice vor fi repornite etapizat şi se preconizează că vor atinge, până la finele lunii octombrie, randamentele optime de funcţionare.
Pe fondul incidentului survenit pe data de 2 iulie 2021 în instalaţia de Hidrofinare Petrol Motorină (HPM), activităţile de producţie au fost sistate şi a fost dispusă o serie de lucrări pentru refacerea instalaţiilor afectate.
„Echipele de specialişti din cadrul companiei, împreună cu cei din Rominserv şi susţinuţi de companii cu expertiză, au reuşit, în perioada iulie – septembrie, să verifice, să repare şi să testeze activele de producţie, toate fiind în linie cu obiectivul de a ne îmbunătăţi constant performanţele tehnice şi de siguranţă în exploatare. Le mulţumim colegilor şi partenerilor pentru efectuarea corespunzătoare a acestor operaţiuni. Împreună, avem o mare responsabilitate în protejarea angajaţilor, a comunităţii şi a mediului înconjurător, dar şi în aprovizionarea cu produse petroliere a României şi a ţărilor din regiunea Mării Negre”, a declarat Felix Crudu Tesloveanu, directorul general al Rompetrol Rafinare.
Graficul de lucrări a presupus un volum mare de acţiuni, cu număr semnificativ de conducte verificate, remediate sau înlocuite, iar toate celelalte echipamente au fost verificate şi remediate, unde a fost necesar. Totodată, cablurile de instrumentaţie şi cele electrice au fost înlocuite, în fiecare instalaţie au fost verificate toate elementele şi echipamentele care ţin de siguranţa în operare, iar personalul operator al rafinăriei a fost reinstruit şi recertificat.
Pe parcursul lucrărilor, au fost implicate peste 20 de companii, iar numărul total de oameni care au lucrat pentru repunerea în funcţiune a instalaţiilor a fost de aproximativ 1.000 (angajaţii Rompetrol Rafinare, Rominserv şi specialişti din companiile contractate).
În ceea ce priveşte instalaţia de Hidrofinare Petrol Motorină, aceasta a fost izolată tehnologic, finalizarea reconstrucţiei şi repornirea urmând să aibă loc în cursul anului 2022.
Pentru toate lucrările efectuate în această perioadă de nefuncţionare a rafinăriei, ulterior incidentului, Rompetrol Rafinare a fost în contact cu autorităţile competente, în vederea repornirii în siguranţă şi în conformitate cu cerinţele legale.
Rompetrol Rafinare este cel mai mare activ al Grupului KMG International în România. Compania operează cele două rafinării ale Grupului – Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti (unic producător de bitum şi hexan din România) şi singura divizie de petrochimie din ţară.
Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).