Postat la 01.07.2024, 14:24 Comunicate de presă

Petromidia – 45 de ani de dezvoltare, inovaţie şi performanţă

Rafinăria Petromidia, una dintre cele mai importante rafinării din regiune şi cea mai mare unitate de profil din ţară, aniversează 45 de ani de activitate, perioadă în care a evoluat de la un simplu plan, la o rafinărie modernă, capabilă să susţină sectorul energetic.


„Istoria acestei rafinării este istoria unei comunităţi dedicate şi profesioniste, compusă din oameni care, din generaţie în generaţie, au transmis valorile care au ridicat Petromidia, de la o bucată de pământ, la o platformă industrială pivotală pentru întreaga ţară. Încă din primele zile de la venirea KazMunayGas în România, am înţeles cu toţii că avem o responsabilitate uriaşă, iar implicarea acţionarului a fost una majoră, cu eforturi financiare fără precedent pentru dezvoltarea Petromidiei. Competitivitatea rafinăriei noastre este rezultatul investiţiilor constante, dublate de profesionalismul oamenilor care, zi de zi, contribuie la obiectivele generale operaţionale şi de siguranţă în muncă”, a declarat Ilias Kuldzhanov, CEO al KMG International (Rompetrol).

Petromidia a pornit în 1979, odată cu începerea funcţionării Instalaţiei de Distilare Atmosferică. Treptat, noi instalaţii au intrat în fluxul operaţional, Petromidia numărând astăzi nu mai puţin de 29 de instalaţii specializate în rafinare, petrochimie sau utilităţi.

Prin complexitatea ridicată a rafinăriei, se pot obţine peste 30 de produse principale şi auxiliare distincte, printre care carburanţi (benzine, motorine, kerosen), gaze petroliere lichefiate, polietilene, polipropilene sau cocs de petrol. Totodată, semifabricatele rezultate sunt valorificate în rafinăria Vega Ploieşti, singura unitate din ţară care poate produce bitum sau hexan.

Un activ de calibru pentru sectorul energetic românesc, Petromidia a fost preluată în 2007, alături de toate celelalte unităţi de producţie şi companii Rompetrol, de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan – KazMunayGas. La doar un an distanţă, este iniţiat programul de creştere a capacităţii rafinăriei de la 3,5 milioane de tone, la 5 milioane de tone de materii prime procesate pe an.

Ultimii 17 ani reprezintă noua eră din povestea Petromidiei, cu investiţii de peste un miliard de dolari doar in rafinăria din Năvodari, programe de investiţii ample, facilităţi conexe care susţin direct activitatea din rafinărie – terminal marin offshore, rampe automatizate de încărcare, parcul de rezervoare, etc.

În cei 45 de ani de funcţionare neîntreruptă, Petromidia a procesat circa 150 de milioane de tone de materii prime: aproximativ 26 de milioane de tone în perioada 1979 – 1990, 23,2 milioane de tone în tronsonul 1990 – 2000 şi 26,6 milioane de tone, din 2000, până la preluarea făcută de KazMunayGas. Din acel moment şi până în prezent, poate fi definită o perioadă de graţie pentru Petromidia, cu volume totale care se apropie de 80 de milioane de tone de materii prime procesate.

Practic, mai mult de jumătate din totalul materiilor prime ajunse în Petromidia, au fost rafinate în ultimii 17 ani, cu sprijinul unicului acţionar al KMGI. Anual, între 60% şi 75% din totalul ţiţeiurilor procesate provin din Kazahstan.

Dezvoltarea constantă vine în contextul în care sectorul de rafinare a înregistrat scăderi semnificative în numărul şi capacităţile de rafinare la nivel european, cauzate inclusiv de cererea de produse petroliere. În 2009 – 2014, scăderea a fost de circa 10%, uşoare creşteri au fost consemnate în perioada 2015 – 2019, dar pe fondul efectelor pandemiei COVID-19, au reapărut scăderi de circa 12% în cerere.

În ciuda fluctuaţiilor evidente din piaţă, KMG International a făcut eforturi pentru menţinerea la standarde ridicate a activelor principale de producţie – rafinăriile Petromidia şi Vega, dar şi singura divizie de petrochimie din România, o dovadă de asumare a dezvoltării activităţiilor de rafinare şi downstream, care menţin stabilitatea sectorului energetic, sprijină balanţa de export a României şi generează locuri de muncă, atât direct, cât şi pe orizontală, în industriile conexe. Astăzi, pe platforma Petromidia activează zilnic circa 2.000 de angajaţi ai companiilor membre KMG International.

Grupul KMG International, prin compania Rompetrol Rafinare, asigură noi investiţii, cum ar fi cele implementate în revizia generală din acest an (circa 85 de milioane de dolari doar în proiecte de modernizare şi retehnologizare) şi urmăreşte noi oportunităţi de dezvoltare pe linie operaţională, în sfera decarbonizării, dar şi pe parte logistică.

În 2024, unitatea din Năvodari urmăreşte atingerea unui randament de 85,85% pentru produse albe, iar din materiile prime procesate, Rompetrol Rafinare intenţionează să obţină 2,19 milioane de tone de motorine şi 1,34 milioane de tone de benzine care vor ieşi de pe porţile rafinăriei Petromidia.

Acţionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).

Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice

KMG International