Revizia generală a rafinăriei Petromidia, încheiată cu succes
„Revizia generală reprezintă o măsură absolut necesară şi obligatorie pentru a ne desfăşura activitatea în deplină siguranţă, dar si pentru protejarea angajaţilor, a comunităţilor din zonă şi a mediului înconjurător. Prin măsurile preventive adoptate la nivelul platformei Petromidia, am reuşit, împreuna cu toţi cei implicaţi, să realizăm aceste lucrări în condiţii de siguranţă şi fără incidente pe parcursul celor 45 de zile”, a declarat Felix Crudu Tesloveanu, Directorul General al Rompetrol Rafinare.
Lucrările au fost coordonate de Rominserv, furnizorul de soluţii tehnologice al Grupului KMG International, şi s-au desfăşurat pe o suprafaţă întinsă, de peste 200 de hectare, cu distanţe considerabile între punctele de lucru, preponderent în aer liber şi cu respectarea regulilor de distanţare socială. Pentru revizia generală a rafinăriei Petromidia au fost contractate exclusiv companii din România.
În timpul reviziei generale, specialiştii Rominserv şi Rompetrol Rafinare au efectuat operaţiuni de mentenanţă, conformare, dar şi pentru proiecte noi care să susţină evoluţia rafinăriei pe trendul operaţional ascendent din ultimii ani. Cele mai importante proiecte de investiţii au fost schimbarea reactoarelor de la instalaţia de Reformare Catalitică cu unele de ultimă generaţie şi schimbarea ansamblurilor principale ale instalaţiei de Cracare Catalitică, cu unele mai performante din punctul de vedere al proceselor operaţionale.
În total, au fost executate aproape 1.500 de lucrări. În cele 45 de zile, echipele au intervenit asupra unui număr de 1.000 de utilaje statice, 150 de utilaje rotative, peste 2.600 de ţevi şi conducte şi aproximativ 560 de utilaje electrice.
Odată cu revizia generală din 2020, rafinăria Petromidia şi Divizia de Petrochimie se vor alinia la noua strategie de funcţionare, cu revizie generală programată la 4 ani şi opriri tehnologice programate la 2 ani.
Repunerea în funcţiune a instalaţiilor din Petromidia se realizează concomitent cu reluarea proceselor de producţie din rafinăria Vega, unic producător naţional de bitum şi hexan. Unitatea din Ploieşti a fost, de asemenea, în revizie generală, pentru mentenanţa şi conformarea instalaţiilor existente pe platformă.
În 2019, rafinăria Petromidia s-a menţinut pe trendul ascendent al rezultatelor operaţionale, cu un volum total de 6,33 milioane de tone de materii prime procesate. Acest lucru a determinat o producţie record pentru benzină (1,37 milioane de tone), motorină (2,93 milioane de tone) şi carburant Jet (406 kt).
Divizia de Petrochimie, unicul producător intern de polipropilene şi polietilene, a procesat în 2019 un total de 153 kt de propilenă, în creştere cu 6% comparativ cu anul 2018. Dezvoltarea dinamică a acestui segment a asigurat companiei o poziţie competitivă în piaţa regională (Marea Neagră, Marea Mediterană, Europa Centrală şi de Est).