Postat la 14.05.2020, 18:00 Comunicate de presă

Rezultate financiare influenţate de volatilitatea din piaţa petrolului şi gazelor, în primul trimestru al lui 2020

Primul trimestru din 2020 a stat sub semnul scăderilor drastice din piaţa de petrol şi gaze, determinate de măsurile restrictive impuse odată cu declanşarea pandemiei de COVID-19. Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a înregistrat rezultate financiare afectate de diminuarea semnificativă a marjelor brute de rafinare, înjumătăţite faţă de nivelul din anul precedent.


De asemenea, rezultatul financiar consolidat a fost afectat şi de condiţiile meteorologice nefavorabile înregistrate în primele două luni ale lui 2020, care au dus la blocaje în aprovizionarea cu materii prime. Apoi, în luna martie, rafinăria Petromidia şi-a întrerupt operarea pentru lucrările de revizie programată.

În acelaşi timp, deprecierea monedei naţionale în raport cu euro şi dolarul a dus la o presiune suplimentară pe marjele de rafinare.

Pe fondul situaţiei actuale, compania a luat măsuri de prevenire şi protejare a angajaţilor, colaboratorilor şi clienţilor, prin adaptarea strategiei generale la contextul global.
 

Indicatori Consolidaţi*

 

T1 2020

T1 2019

%

Cifra de afaceri brută

USD

929.138.080

1.138.254.803

-18%

EBITDA

USD

(15.566.832)

17.163.532

N/A

Rezultat net

USD

(87.782.021)

(14.045.506)

525%


Nota: Situaţiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare S.A. şi cele ale subsidiarelor Rompetrol Quality Control S.R.L., Rom Oil S.A., Rompetrol Downstream S.R.L., Rompetrol Logistics S.R.L. Rompetrol Gas S.R.L si Rompetrol Petrochemicals S.R.L.

Rompetrol Rafinare a finalizat cu succes, în perioada 13 martie – 28 aprilie, lucrările de revizie a rafinăriei Petromidia, operaţiune menită să sporească nivelul de siguranţă în operarea instalaţiilor şi să creeze un mediu stabil pentru viitoarele proiecte de dezvoltare a activităţilor de procesare a materiilor prime.

Pe fondul opririi instalaţiilor în primul trimestru, Rompetrol Rafinare a consemnat în primele trei luni din 2020 o cifră de afaceri brută de 929 de milioane de dolari. De asemenea, rezultatul operaţional (EBITDA) a fost puternic afectat de volatilitatea ridicată a mediului de piaţă a petrolului şi gazelor.

Totodată, compania a înregistrat un rezultat net negativ, de 87,8 milioane de dolari în primul trimestru al anului, în scădere faţă de rezultatul net negativ din aceeaşi perioadă a anului trecut – 14 milioane de dolari.

Rompetrol Rafinare a continuat să fie un important contributor la bugetul de stat al României, plătind peste 271 de milioane de dolari în primul trimestru din 2020.

Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) si Statul Român prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (44,7%)

Segmentul de rafinare*

Indicatori financiari

 

T1 2020

T1 2019

%

Cifra de afaceri brută

USD

766.214.400

996.399.424

-23%

EBITDA

USD

(11.148.723)

9.066.953

N/A

Rezultat net

USD

(71.931.831)

(2.857.124)

2418%

Indicatori operaţionali

       

Materii prime prelucrate - Petromidia

kt

1.240

1.516

-18%

Materii prime procesate - Vega

kt

72

79

9%

Vânzări carburanţi intern

kt

586

540

9%

Vânzări carburanţi export

kt

340

573

-41%

Nota: Segmentul de rafinare cuprinde rezultatele rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti. Rompetrol Rafinare calculează marja brută de rafinare după cum urmează - (Vânzări de produse petroliere – Costul materiei prime)/Volumul vânzărilor. Marja netă de rafinare este profitul operaţional (EBITDA) împărţit la volumul vânzărilor.
 

Segmentul de rafinare a reuşit să atingă performanţe operaţionale bune pentru principalii parametri tehnologici, după cum urmează: randamentul produselor albe – 86,3%, disponibilitatea mecanică – 97,7%, pierderea tehnologică – 0,9%wt şi indicele de intensitate energetică – 106,8%.

În primul trimestru al anului, un total de 1,24 milioane de tone de materii prime au fost procesate în rafinăria Petromidia. În aceeaşi perioadă, gradul de utilizare a capacităţii de rafinare a scăzut cu 23,5% comparativ cu T1 2019, până la indicatorul de 73,5%, din pricina condiţiilor meteorologice nefavorabile, respectiv a întreruperii proceselor operaţionale în vederea reviziei generale.

În ceea ce priveşte rafinăria Vega Ploieşti, cea mai longevivă rafinărie din România şi unic producător intern de bitum şi hexan, unitatea a procesat peste 72.000 de tone de materii prime, în uşoară scădere faţă de T1 2019, când rafinăria a procesat 79.000 de tone.

Unitatea din Ploieşti a reuşit să atingă performanţe bune la indicatori precum disponibilitate mecanică (98,7%), consum energetic (3,18 GJ/t) şi pierdere tehnologică (0,76%). Rafinăria Vega Ploieşti funcţionează în sinergie perfectă cu rafinăria Petromidia Năvodari, care îi asigură integral materiile prime/semifabricatele necesare obţinerii de produse speciale cu o valoare adăugată ridicată.

Cifra de afaceri brută a segmentului de rafinare a ajuns la peste 760 de milioane USD în T1 2020, fiind în scădere cu 23% comparativ cu T1 2019. Variaţia faţă de trimestrul I 2019 a fost influenţată, în principal, de scăderea cotaţiilor internaţionale pe piaţa de petrol şi gaze la produsele petroliere, împreună cu scăderea volumului produselor vândute în export.

Profitul operaţional (EBITDA), respectiv rezultatul net al segmentului de rafinare au fost influenţate, în principal, de marjele de rafinare, în scădere în primul trimestru al lui 2020, până la 21,9 USD/t, având în vedere contextul defavorabil de piaţă.


Segmentul de petrochimie*

Indicatori financiari 

 

T1 2020

T1 2019

%

Cifra de afaceri brută

USD

34.838.770

53.098.419

-34%

EBITDA

USD

(8.734.640)

(6.565.676)

33%

Rezultat net

USD

(14.534.688)

(13.464.522)

8%

Indicatori operaţionali

       

Propilenă procesată

kt

28

39

-27%

Etilenă procesată

kt

14

8

83%

Total vânzări din producţia proprie

kt

37

48

-22%

Nota: segmentul de petrochimie include activitatea de petrochimie din Rompetrol Rafinare SA si activitatea Rompetrol Petrochemicals SRL


 

În primul trimestru al lui 2020, producţia totală de polimeri a segmentului de petrochimie a crescut cu 13%, la un total de 32,7 kt, faţă de 29 kt în T1 2019, evoluţie datorată programului de funcţionare a Instalaţiei de Polietilene de Joasă Densitate (LDPE).

Rezultatele diviziei de petrochimie au continuat să fie afectate de presiunea pieţei asupra marjelor. Segmentul de petrochimie este unicul producător naţional de polipropilene şi polietilene, reuşind constant să-şi majoreze cota de piaţă şi pe categoriile secundare de produse.

Divizia de Petrochimie a Rompetrol Rafinare este, de asemenea, producător unic al sortului RSB 25, care poate fi folosit şi pentru producerea echipamentelor de protecţie necesare pentru sistemul sanitar.

Strategia sa dinamică de dezvoltare asigură companiei o poziţie competitivă pe piaţa internă, dar şi pe cea regională - zona Măriii Negre şi a Mării Mediterane, Europa Centrală şi de Est, urmărind să menţină avantajul competitiv odată ce piaţa se va stabiliza.
 

Segmentul de distribuţie*

Indicatori financiari

 

T1 2020

T1 2019

%

Cifra de afaceri brută

USD

605.188.230

654.761.208

-8%

EBITDA

USD

4.150.811

15.412.891

73%

Rezultat net

USD

(2.970.994)

5.277.901

N/A

Indicatori operaţionali

       

Cantităţi carburanţi - retail

kt

183

163

12%

Cantităţi carburanţi - en-gros

kt

271

275

-1%

Cantităţi GPL vândute

kt

78

110

-29%

Nota: Segmentul de distributie cuprinde rezultatele subsidiarelor Rom Oil, Rompetrol Downstream, Rompetrol Quality Control, Rompetrol Logistics si Rompetrol Gas

În contextul unei scăderi accelerate a vânzărilor de carburanţi în luna martie, compania a reuşit să-şi menţină cota de piaţă pe segmentele de retail şi en-gros. Aceasta a fost păstrată datorită faptului că efectele măsurilor restrictive, impuse odată cu declararea pandemiei, s-au resimţit doar în a doua jumătate a lunii martie.

Astfel, vânzările de carburanţi au înregistrat o creştere în primele două luni ale anului, comparativ cu lunile ianuarie şi februarie 2019, dar, ca urmare a declarării pandemiei cu noul coronavirus, vânzările din a doua jumătate a lunii martie 2020 s-au înjumătăţit, după decretarea stării de urgenţă în România.

Rompetrol Downstream a continuat, în primele trei luni ale anului, programul de extindere a reţelei de distribuţie carburanţi. Astfel, la finalul lui martie 2020, compania a ajuns la o reţea de 988 de puncte de comercializare (reţeaua de staţii proprii, staţii partener, staţii mobile: expres, baze interne de 9 şi 20 metri cubi).

* Situatiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare S.A. si cele ale subsidiarelor Rompetrol Quality Control S.R.L., Rom Oil S.A., Rompetrol Downstream S.R.L., Rompetrol Logistics S.R.L., Rompetrol Gas S.R.L. si Rompetrol Petrochemicals S.R.L.

* Rezultatele consolidate prezentate sunt neauditate, iar raportarea a fost realizată conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).

 

Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice

KMG International