Rezultatele financiare ale Rompetrol Rafinare, în primele 9 luni din 2021
Indicatori consolidaţi* |
T3 2021 |
T3 2020 |
9 luni 2021 |
9 luni 2020 |
||
Cifra de afaceri brută |
USD |
|
986.148.085 |
3.277.696.163 |
2.511.602.582 |
|
EBITDA |
USD |
18.121.388 |
22.015.783 |
86.944.665 |
(21.663.025) |
|
Rezultat net |
USD |
(34.971.953) |
(29.717.254) |
(57.796.460) |
(156.188.365) |
*Notă: Situaţiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare şi neauditate includ rezultatele Rompetrol Rafinare S.A. şi cele ale subsidiarelor Rompetrol Quality Control S.R.L., Rom Oil S.A., Rompetrol Downstream S.R.L., Rompetrol Logistics S.R.L. Rompetrol Gas S.R.L si Rompetrol Petrochemicals S.R.L.
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a înregistrat, în primele nouă luni din 2021, rezultate financiare în creştere, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, care a fost puternic impactată de reducerea mobilităţii cauzate de impunerea restricţiilor de circulaţie determinate de efectele pandemiei COVID-19.
În mediul de afaceri global, marjele europene de rafinare s-au situat, în primele nouă luni din 2021, la un nivel mediu de 13,5 USD/MT. Chiar dacă marjele de rafinare au fost mai mici comparativ cu media perioadei ianuarie - septembrie 2020, acestea au avut o tendinţă de creştere în ianuarie - septembrie 2021, cu un impact pozitiv provenit din marjele benzină, dar şi ca urmare a diferenţialului scăzut dintre ţiţeiurile Urals şi Dated Brent.
Pe fondul factorilor care au influenţat mediul global, cifra de afaceri brută consemnată de Rompetrol Rafinare a fost de 3,27 miliarde de dolari, în timp ce rezultatul operaţional consolidat (EBITDA) a înregistrat o creştere, de la un negativ de 21,6 milioane de dolari, la un rezultat pozitiv de aproape 87 de milioane de dolari. Rezultatul net consolidat a consemnat o valoare negativă de 57,8 de milioane USD, cu o revenire de circa trei ori faţă de nivelul din primele luni ale anului 2020.
Cu toate acestea, rezultatele consolidate ale companiei au fost impactate de incidentul tehnic survenit pe data de 2 iulie, la instalaţia de Hidrofinare Petrol Motorină (HPM). Din acest motiv, în mare parte din trimestrul III al anului, activitatea de producţie a fost sistată, fapt ce a dus la o diminuare semnificativă a volumului de materii prime procesate.
„Evenimentul de la începutul lunii iulie a avut un impact negativ semnificativ, atât din punct de vedere operaţional, cât şi organizaţional. Cu toate acestea, cu efortul şi implicarea colegilor şi partenerilor, am reuşit să repunem rafinăria în funcţiune, în condiţii de maximă siguranţă. În acest moment, rafinăria Petromidia a ajuns la parametri optimi de funcţionare, cu o medie de 13,5 mii de tone de ţiţei procesate zilnic, ritm care va fi susţinut cu responsabilitate, atât pentru angajaţi, cât şi pentru mediul înconjurător. Petromidia şi Vega reprezintă active de producţie vitale pentru sistemul energetic şi pentru industriile conexe, iar rolul nostru este să oferim stabilitate”, a declarat Felix Crudu-Tesloveanu, directorul general al Rompetrol Rafinare.
Valoarea totală a exporturilor realizate, în perioada ianuarie - septembrie 2021 de rafinăriile Petromidia, Vega şi Divizia de Petrochimie a Rompetrol Rafinare, s-a ridicat la aproximativ 656 de milioane de dolari, însumând un total de 1,12 milioane de tone de produse vândute.
Rompetrol Rafinare a continuat să fie şi în 2021 un contribuabil important la bugetul de stat al României, cu un aport de peste 336 de milioane de dolari în al treilea trimestru al anului şi peste 1,17 miliarde de dolari în primele nouă luni ale anului 2021.
Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).
Segmentul de rafinare*
T3 2021 |
T3 2020 |
9 luni 2021 |
9 luni 2020 |
||
Cifra de afaceri brută |
USD |
739.904.074 |
770.244.609 |
2.628.471.462 |
1.972.729.430 |
EBITDA |
USD |
(6.363.761) |
1.783.370 |
5.898.779 |
(48.466.218) |
Rezultat net |
USD |
(39.583.395) |
(40.811.501) |
(81.903.501) |
(151.116.639) |
Operaţional |
|||||
Materii prime procesate - Petromidia |
Kt |
600 |
1.389 |
3.326 |
3.504 |
Materii prime procesate - Vega |
Kt |
38 |
110 |
227 |
265 |
Producţie Benzină |
Kt |
74 |
310 |
776 |
830 |
Producţie diesel & jet |
Kt |
467 |
761 |
1.845 |
1.940 |
Vânzări carburanţi- intern |
Kt |
513 |
700 |
1.735 |
1.737 |
Vânzări carburanţi- export |
Kt |
77 |
324 |
818 |
908 |
*Activitatea de rafinare cuprinde rezultatele societăţii Rompetrol Rafinare referitoare la rafinăriile Petromidia şi Vega. Rompetrol Rafinare calculează marja brută de rafinare după cum urmează - (Vânzări de produse petroliere – Costul materiei prime)/Volumul vânzărilor. Marja netă de rafinare este profitul operaţional (EBITDA) împărţit la volumul vânzărilor.
Cifra de afaceri brută a segmentului de rafinare a atins aproape 740 de milioane USD în T3 2021, în uşoară scădere, respectiv 2,6 miliarde de dolari în primele 9 luni din 2021, consemnând o creştere de 33%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020.
În primele 9 luni ale anului, rafinăria Petromidia Năvodari a procesat peste 3,3 milioane de tone de materii prime, obţinând o producţie de 776 de mii de tone de benzină şi 1,85 milioane de tone de carburanţi diesel şi Jet A1.
Volumele de materii prime procesate şi de produse obţinute au scăzut, ca urmare a sistării proceselor operaţionale din rafinăria Petromidia, în trimestrul III al anului.
În perioada iulie – septembrie 2021, au fost executate lucrări ample pentru refacerea instalaţiilor afectate. Peste 20 de companii au fost implicate, alături de angajaţii Rompetrol Rafinare şi Rominserv, în vederea repunerii în funcţiune a instalaţiilor de producţie din rafinăria Petromidia.
Graficul de lucrări a presupus un volum mare de acţiuni, cu sute de conducte verificate, remediate sau înlocuite, echipamentele statice şi dinamice verificate şi remediate, unde a fost necesar. Totodată, cablurile de instrumentaţie şi cele electrice au fost înlocuite, în fiecare instalaţie au fost verificate toate elementele şi echipamentele care ţin de siguranţa în operare, iar personalul operator al rafinăriei a fost reinstruit şi recertificat.
Obiectivul principal al tuturor lucrărilor executate a fost cel de îmbunătăţire a performanţelor tehnice şi de menţinere a unui standard ridicat de siguranţă în exploatare.
Activităţile de producţie ale rafinăriei Petromidia au fost reluate la sfârşitul lunii septembrie 2021, instalaţiile tehnologice fiind repornite treptat, iar la finalul lunii octombrie 2021 au atins eficienţa optimă de funcţionare.
În T3 2021, Rompetrol Rafinare a făcut eforturi substanţiale pentru completarea necesarului de combustibil la nivel naţional, dar şi în regiune, prin realizarea de importuri de componenţi pentru obţinerea de benzine, motorine şi combustibil special de aviaţie. În primele nouă luni din 2021, Petromidia a reuşit să atingă un randament al produselor albe de 85,7%wt.
În ceea ce priveşte rafinăria Vega Ploieşti, unicul furnizor intern de bitum pentru piaţa din România şi singurul producător naţional de hexan, procesarea totală, în primele 9 luni ale anului, a fost de 226,5 mii de tone.
Rafinăria din Ploieşti se află în sinergie perfectă cu rafinăria Petromidia Năvodari - cea mai mare din România şi una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre. Astfel, Petromidia îi asigură integral rafinăriei din Ploieşti materiile prime/semifabricate necesare obţinerii de produse speciale cu o valoare adăugată ridicată.
Segmentul de petrochimie*
T3 2021 |
T3 2020 |
9 luni 2021 |
9 luni 2020 |
||
Cifra de afaceri brută |
USD |
31.200.653 |
37.566.311 |
146.292.930 |
100.122.489 |
EBITDA |
USD |
(4.346.939) |
(4.340.045) |
9.961.551 |
(20.017.287) |
Rezultat net |
USD |
(9.892.600) |
(5.492.682) |
(5.481.550) |
(29.679.108) |
Operaţional |
|||||
Propilenă procesată |
kt |
2 |
32 |
74 |
80 |
Etilenă procesată |
kt |
3 |
21 |
27 |
49 |
Producţie polimeri |
kt |
5 |
42 |
73 |
102 |
Total vânzări |
kt |
18 |
39 |
89 |
111 |
*Segmentul de petrochimie cuprinde activitatea de petrochimie din societatea Rompetrol Rafinare şi activitatea societăţii Rompetrol Petrochemicals SRL.
În primele 9 luni ale anului 2021, producţia totală de polimeri a Diviziei de Petrochimie a fost de 73 de mii tone, în scădere cu 28% faţă de perioada similară a anului trecut. Scăderea a fost cauzată, în principal, de neoperarea, în perioada iulie - septembrie 2021, a instalaţiei de polipropilenă, care funcţionează cu materie primă produsă şi livrată intern de rafinăria Petromidia.
În prezent, activitatea de petrochimie se desfăşoară în instalaţiile de Polietilene de Joasă Densitate (LDPE) şi de Polipropilenă (PP). În cea din urmă, specialiştii din cadrul Diviziei de Petrochimie au reuşit, în 2020, dezvoltarea unui sort de polimeri care poate fi folosit în producţia de măşti de protecţie, iar materialul filtrant rezultat este distribuit constant către producători din toată ţara, specializaţi în dezvoltarea echipamentelor sanitare de protecţie.
Segmentul de petrochimie este unicul producător de polipropilenă şi polietilene din România, reuşind constant să-şi majoreze cota de piaţă şi pe categoriile secundare de produse.
Segmentul de distribuţie*
T3 2021 |
T3 2020 |
9 luni 2021 |
9 luni 2020 |
||
Cifra de afaceri brută |
USD |
811.352.972 |
729.828.230 |
2.325.668.918 |
1.774.823.130 |
EBITDA |
USD |
28.386.607 |
24.954.841 |
70.687.078 |
44.593.962 |
Net result |
USD |
14.218.180 |
17.259.663 |
29.578.926 |
22.773.211 |
Operaţional - vânzări |
|||||
Carburanţi retail |
Kt |
276 |
241 |
700 |
587 |
Carburanţi en-gros |
Kt |
246 |
361 |
856 |
864 |
Cantităţi GPL vândute |
Kt |
45 |
107 |
230 |
251 |
*Segmentul de distribuţie cuprinde rezultatele subsidiarelor Rompetrol Downstream, Rom Oil, Rompetrol Quality
Control, Rompetrol Logistics şi Rompetrol Gas
În trimestrul III al lui 2021, segmentul de distribuţie a fost influenţat de incidentul tehnic survenit pe data de 2 iulie, în rafinăria Petromidia, astfel că, necesarul de produse petroliere a fost asigurat prin importuri şi achiziţii de pe piaţa internă. În ciuda condiţiilor nefavorabile, compania a făcut eforturi substanţiale pentru asigurarea, în mod constant, a carburanţilor, atât în staţiile proprii, cât şi în staţiile Partener şi Express.
Astfel, vânzările de carburanţi (în zona de retail şi en-gros), pentru primele 9 luni ale anului 2021, s-au ridicat la 1,55 milioane tone, în uşoară creştere faţă de nivelul de anul trecut.
Vânzările de carburanţi en-gros au fost impactate, în trimestrul III din 2021, de un incident de pe calea ferată, în zona Feteşti, care a determinat o sistare a transferului produselor către depozite, timp de două săptămâni. Astfel, în T3 2021, a fost consemnată o scădere cu aproximativ 30% a vânzărilor en-gros.
În T3 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, cotaţiile Platts (FOB Med Italy-mean), exprimate în moneda de referinţă, USD, au fost, în medie, cu aproximativ 70% mai mari pentru motorină şi cu aproximativ 81% mai mari pentru benzină.
De asemenea, în trimestrul III din 2021, moneda naţională (RON) s-a depreciat, în medie, cu aproximativ 1% în faţa dolarului american, comparativ cu trimestrul III din 2020 şi a rezultat o creştere a preţului internaţional al motorinei, în moneda naţională, cu aproximativ 71%, în timp ce preţul internaţional al benzinei a crescut, în moneda naţională, cu aproximativ 83%.
La sfârşitul lunii septembrie 2021, segmentul de distribuţie al Rompetrol Downstream cuprindea 1.179 de puncte de comercializare (cu 131 mai multe comparativ cu septembrie 2020), incluzând reţeaua de staţii proprii, staţii partener şi staţii mobile (expres, baze interne de 9 şi 20 metri cubi).
Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice
KMG International