Rompetrol - Investiţii de 500.000 lei în Spitalul Judeţean Constanţa
“Sănătatea comunităţilor din care facem parte este şi preocupărea noastră susţinem de peste 15 ani proiecte de sănătate pentru servicii medicale de calitate. În Constanţa derulăm proiecte de educaţie, sociale, de protecţia mediului şi sănătate, atât în mediul urban cât şi rural” - Zhanibek Nugertayev, GM - Rompetrol Downstream.
Salonul post-operator din secţia de obstetrică-ginecologie are 9 paturi cu reglare electrică şi a fost dotat de Asociaţia Dăruieşte Aripi cu monitoare şi mobilierul medical, iar secţia va dispune şi de un electrocardiograf, un defibrilator, un injectomat şi un aspirator de secreţii. De asemenea, s-au montat 4 dispozitive de dezinfecţie cu lumina UVC. Peste 5000 de paciente se internează în secţie anual, cu diferite patologii, în timp ce peste 700 necesită intervenţii chirurgicale.
În cadrul unităţii de primiri urgenţe Rompetrol a susţinut lucrările de reabilitare pe o suprafaţă de peste 600 mp, şi amplasarea unui covor PVC antibacterian, la standardele actuale din domeniu, care să reziste în timp şi să ofere condiţii optime sanitare.
“Am sprijinit până acum 24 din secţiile Spitalului Judeţean Constanţa cu investiţii de peste 4 milioane de euro. În ultimele luni ne-am implicat şi în modernizarea Clinicii de Obstetrică-Ginecologie. Pentru prima oară în istoria spitalului această clinică beneficiază de un compartiment postoperator modern. Femeile din Constanţa şi judeţele învecinate primesc astfel îngrijiri în cele mai bune condiţii. Anual mai mult de 5000 de paciente cu diferite patologii se internează aici, dintre care peste 700 necesită intervenţii chirurgicale şi îngrijire postoperatorie”, a declarat Alina Pătrăhău, fondator şi Preşedinte al Asociaţiei Dăruieşte Aripi.
Anual, compania investeşte peste 500.000 USD pentru proiecte la nivel local, prin diferite parteneriate cu asociaţii, unităţi medicale, şcoli şi autorităţi locale. În judeţul Constanţa compania mai are în derulare şi alte proiecte cum ar fi reabilitarea locuinţelor protejate din Lazu, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi protecţia copilului (DGASPC), iar la Năvodari urmează inaugurarea unităţii de radiologie, a laboratoarelor de imunologie si microbiologie, precum şi un proiect nou de dotare cu aparatură a cabinetului de ginecologie din cadrul centrului medical multifuncţional. În comuna Corbu, Rompetrol a facilitat, în cursul acestui an, modernizarea unui cabinet de oftalmologie cu toată aparatura necesară pentru consultaţii.