Rompetrol – Partener de mobilitate al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România
„Rompetrol este un partener al societăţii civile, contribuind prompt şi în mod practic la soluţionarea situaţiilor de criză cu care se confrunta membrii comunităţii, preţuind şi prioritizând viaţa, siguranţa şi starea de bine a oamenilor. De-a lungul anilor am contribuit cu mijloace financiare şi carburant pentru susţinerea misiunii mai multor organizaţii implicate în proiecte de sănătate, protecţia mediului, educaţie şi cultură” - Bauyrzhan Nugumanov, Chief Retail Officer.
Prin acest parteneriat compania acoperă întreaga cantitate de carburant necesară pentru 86 de autoturisme şi peste 200 de echipamente de intervenţie (generatoare, motopompe, bucătării campanie etc.) utilizate de organizaţie în misiunile sale umanitare din ţară sau străinătate.
“Vehiculele noastre, inscripţionate cu emblema de Cruce Roşie, sunt ambasadori ai binelui şi ai păcii, indiferent de drumurile pe care le au de parcurs. Prin intermediul lor, le transmitem celor aflaţi în nevoie că ajutorul este aproape. Combustibilul este indispensabil vehiculelor de intervenţie rapidă şi celor care asigură transportul ori aprovizionarea în zonele afectate de dezastre naturale. Datorită parteneriatului cu Rompetrol, estimăm că vom reuşi să oferim suport şi intervenţie de urgenţă în cazul a sute de mii de beneficiari din România”, a declarat Adrian Halpert, directorul general al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România (SNCRR).
Crucea Roşie Română este activă în România din 1876 neîntrerupt, fiind aliniată la standardele internaţionale ale Mişcării de Cruce Roşie şi Semiluna Roşie şi prezentă în toate judeţele din ţară, desfăşurând diverse proiecte de-intervenţie la dezastre, prim ajutor, restabilirea legăturilor familiale, programe sociale, educaţie pentru sănătate, drept internaţional umanitar, migraţie.
De-a lungul anilor Rompetrol a fost un partener constant al Crucii Roşii Române, oferind carburant pentru logistică, contribuind la susţinerea operaţiunilor specializate de căutare şi salvare şi la furnizarea de ajutor umanitar în Turcia după dezastrul din urma cutremurului din 2023, cât şi în pandemie prin achiziţia unei unitate mobile de terapie intensiva cu 12 paturi ce a fost donata Departamentului pentru Situaţii de Urgenta (IGSU), ca parte a rezervei strategice pentru protecţie civila.
Rompetrol susţine proiecte de sănătate la nivel naţional prin parteneriate cu spitale şi autorităţi publice locale, de dotare cu echipamente medicale. În cadrul Centrul Multifuncţional de Sănătate din Năvodari au fost dotate cabinetele de ecografie, ginecologie, mamografie, radiologie şi microbiologie. Prin parteneriatul de 15 ani cu Fundaţia pentru S.M.U.R.D. am contribuind dezvoltarea sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă, un pilon esenţial al sistemului de sănătate, prin sprijin variat, de la carburant pentru elicopterele medicale, achiziţia de echipamente cu tehnologie de ultimă generaţie pentru elicopterele SMURD, ce permit o gamă amplă de investigaţii la locul intervenţiei şi comunicare digitală avansată cu centrele medicale din ţară.
Anual, Rompetrol investeşte în proiecte de sănătate ~ 1 milion USD.