Postat la 17.07.2019, 11:11 Interviuri

Alexandru Nicolcioiu: Petromidia a fost gândită ca o parte integrată a unui sistem naţional

"De reuşitele platformei Petromidia se leagă şi numele lui Alexandru Nicolcioiu, cel care a fost director al rafinăriei din 1979 până în 2007."  
De reuşitele platformei Petromidia se leagă şi numele lui Alexandru Nicolcioiu, cel care a fost director al rafinăriei din 1979 până în 2007 şi care ocupă în prezent funcţia de adviser al CEO KMG International. Alexandru Nicolcioiu rememorează cele mai grele, dar şi cele mai bune momente din istoria de patru decenii a Petromidiei.

Istoria celei mai mari rafinării din România începe în anii ’70, când, pentru îndeplinirea programului de dezvoltare a României, stabilit de statul român în perioada 1970-1975, s-a hotărât construirea la malul Mării Negre a unui combinat petrochimic, cu o capacitate anuală de prelucrare de 3,5 milioane tone de ţiţei şi integrat cu un sector petrochimic (200.000 tone etilenă şi 100.000 tone propilenă).

„Petromidia a fost gândită ca o parte integrată a unui sistem naţional care să prelucreze cantităţi impresionante de ţiţei. Ca importanţă strategică acest combinat petrochimic s-a demonstrat de-a lungul vremii că era un combinat care asigura exportul de produse petroliere; înainte de anii 90, cea mai mare cantitate de produse din Midia mergeau la export, folosind conducte de benzină şi motorină conectate la Oil Terminal Constanţa. Toate celelalte rafinarii utilizau portul Constanţa, de unde se făceau livrările către export. Practic era un contributor în necesarul de valută pentru a se putea rula în continuare programul de funcţionare a celorlate combinate şi industrii conexe. Aceasta a fost strategia până în anii 90”, a precizat Alexandru Nicolcioiu pentru Forbes România.

Citeşte interviul complet aici.