Reactoare de ultimă generaţie instalate în rafinăria Petromidia
Investiţia de circa 16 milioane de dolari, implementată în cadrul reviziei generale recent finalizate, va duce la creşterea cantităţilor de catalizator încărcat. Integrarea reactoarelor în producţie a fost marcată în prezenţa reprezentantului Guvernului României – consilierul de stat Florin Spătaru şi a Excelenţei Sale, Ambasadorul Kazahstanului în România, Yerlik Ali, aflaţi în vizită oficială astăzi, pe platforma Petromidia.
Aceste echipamente speciale sunt proiectate şi executate pentru exploatarea la temperaturi şi presiuni considerabile, în mediu cu prezenţă de hidrogen.
Cele două reactoare, care măsoară aproximativ 33 de metri înălţime şi cu o greutate de circa 285 de tone fiecare, au fost fabricate în România, de compania Comes, iar instalarea în fluxul operaţional a fost realizată de Industrial Montaj.
Rolul instalaţiei HDV este prelucrarea / hidrofinarea amestecurilor de motorină rezultate din procesele tehnologice ale altor instalaţii din fluxul operaţional, în vederea eliminării compuşilor cu sulf şi, implicit, obţinerea de componenţi EURO 5 pentru producţia finală de motorină.
Schimbarea reactoarelor este unul dintre cele mai importate proiecte implementate în timpul reviziei generale. Per total, circa 85 de milioane de dolari au fost investite în proiectele de modernizare ale rafinăriei Petromidia, cea mai mare unitate de profil din ţară.
În primele trei luni din 2024, rafinăria Petromidia a procesat 943 de mii de tone de materii prime, preponderent ţiţei de origine Kazahstan. Rompetrol Rafinare este unul dintre cei mai importanţi contributori la bugetul de stat al României, plătind peste 316 milioane de dolari în primul trimestru anului.
Acţionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).
Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice – KMG International